Stătea întinsă pe patul aşezat în mijlocul încăperii, privind absentă un punct de pe tavanul perfect alb, pierzându-şi uşor toate gândurile. Îşi întoarse în scurt timp privirea în jurul său, rotind-o prin cameră, lovindu-se de chitara dintr-un colţ, o multitudine de partituri peste tot, altă multitudine de pluşuri, având o slăbiciune pentru chestiile pufoase, şi într-un final căţelul său. Zâmbi mulţumită, chemând câinele lângă ea, acesta venind pe dată.
Păstrând poziţia, începu a se juca cu el, râzând de gesturile animalului.